|
Ca instituţie a dreptului muncii şi ca act normativ de drept
contractul colectiv de muncă are locul său în dreptul muncii.
Condiţiile contractului colectiv de muncă sunt obligatorii pentru
întreprinderile în care este încheiat. Este interzis a
include în contractul colectiv de muncă condiţii ce
agravează situaţia lucrătorilor în raport cu
legislaţia, contractele colective şi acordurile de parteneriat
social.
1.2 Cadrul legislativ privind contractul colectiv de muncă
Înainte de a începe caracterizarea actelor normative, care
reglementează contractul colectiv de muncă, vreau să accentuez
că, reglementarea relaţiilor de muncă în baza contractului
colectiv s-a format pe perioada mai multor ani, obţinând dreptul ei
la existenţă în lupta cu antreprenoriaţi şi statul.
Contractul colectiv de muncă, a apărut la primele etape de
restructurare industrială ca mod de stabilire a salariilor şi
anumitor condiţii de angajare, şi a primit recunoaşterea
internaţională odată cu adoptarea de către O. I. M.
Convenţiei N 98 “Privind folosirea principiilor de organizare şi
petrecere a negocierilor colective”(a fost adoptată la 8 iunie 1949)
şi Recomandării N 91 “Privind contractele colective” din 1951.
Legea privind contractul colectiv de muncă N1303-XII din 25.02.1993
(art. 2) determină baza juridică privind încheierea şi
executarea contractelor colective de muncă. Cel mai important act
normativ, care formează baza juridică la acest capitol este
Constituţia Republicii Moldova care garantează dreptul la negocieri
în materia muncii şi garantează obligativitatea contractelor
colective de muncă(p. 4 art. 43).
Din momentul adoptării Legii cu privire la contractul colectiv de
muncă, negocierile colective sunt recunoscute în calitate de
procedură obligatorie de acordare a intereselor în procesul
reglementării contractual – colective în relaţiile de
muncă. Această procedură în deplină măsură
corespunde normelor internaţionale, ratificate în ţara
noastră, în special Convenţia O. I. M. Nr. 154 privind
promovarea negocierilor colective, (1981) care defineşte “negocierile
colective se aplică tuturor negocierilor care au loc între o
persoană care angajează, un grup de persoane care angajează sau
una ori mai multe organizaţii ale salariaţilor, pe de alte parte,
în vederea:
- fixării condiţiilor de muncă şi angajare şi /sau
- reglementarea relaţiilor între cei ce angajează
lucrători şi /sau
- reglementarea relaţiilor între cei ce angajează
sau organizaţiile lor şi una sau mai multe organizaţii ale
salariaţilor.
De asemenea, Convenţia Nr. 154 şi Recomandarea Nr. 163 cu
aceeaşi denumire care a completat convenţia sus-menţionată
stabileşte posibilitatea ducerii tratativelor colective la orice nivel (la
nivelul organizaţiei, întreprinderii, ramurii activităţii
sau industriei, la nivelul naţional).
Convenţia O. I. M. Nr. 98 cu privire la dreptul la organizare şi
negocieri colective (1949) încurajează şi protejează
procesul negocierii benevole între organizaţiile salariaţilor
şi patronatului, reglementează termenele şi condiţiile de
muncă prin contracte colective. Recomandarea Nr. 91 din 1951 nu
recunoaşte ca “organizaţiile salariaţilor” – uniunile
salariaţilor create şi finanţate de angajatori şi care se
află sub controlul lor.
Legislaţia Republicii Moldova prevede că, dacă prin acordurile
internaţionale, care au fost ratificate de Republica Moldova, sunt
stabilite alte prevederi decât cele ce conţin legislaţia
muncii în ţară, se aplică prevederile contractului
internaţional sau ale acordului internaţional.
Printre cele mai importante Convenţii ale Organizaţiei
Internaţionale a Muncii pot fi numite în afară de cele
două menţionate mai sus, Convenţia nr. 95, privind
protecţia salariului, Convenţia nr. 122 privind politica de utilizare
a forţei de muncă (ratificate de Parlamentul Republicii Moldova la
26.09.95, Nr.593-XIII.)
Legea cu privire la salarizare (art. 4) prevede că condiţiile
principale de organizare a retribuirii muncii, salariile tarifare şi de
funcţii concrete, modul de tarifare, normele de muncă se stabilesc
prin negocieri la încheierea contractelor colective de muncă.
Prin contractul colectiv de muncă părţile au dreptul să
stabilească din contul profitului său înlesniri şi
compensaţii suplimentare pentru angajaţii care lucrează în
condiţii de muncă nocive şi grele în conformitate cu
Legea cu privire la protecţia muncii care reglementează de asemenea
şi finanţarea acţiunilor de protecţie a muncii,
cheltuielile stabilindu-se în contractul colectiv de muncă.
Codul Muncii al Republicii Moldova, cît şi alte acte legislative
conţin modalităţi de reglementare a relaţiilor de
muncă prin intermediul contractelor colective de muncă. În art.
3 şi 6 din Codul Muncii este prevăzut că legislaţia muncii
reglementează relaţiile de muncă ale salariaţilor
angajaţi la întreprinderile, instituţiile şi
organizaţiile de pe teritoriul Republicii Moldova, indiferent de tipul de
proprietate. Principiile şi garanţiile de bază sunt reglementate
de legislaţia muncii, iar în rest – de legislaţia cu privire la
activitatea întreprinderilor, statutele lor, de acordurile tarifare
şi contractele colective de muncă.
Întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, în
limitele competenţei lor şi pe seama mijloacelor lor, pot stabili
pentru salariat înlesniri de muncă, sociale şi de trai
suplimentare în comparaţie cu legislaţia.
Toate acestea pot fi obţinute, în condiţiile economiei de
piaţă, numai prin negocieri şi stipulate în contractul
colectiv de muncă.
1.3 Trăsăturile caracteristice şi funcţiile contractului
colectiv de muncă
Contractul colectiv de muncă este un contract de cumpărare –
vânzare a forţei de muncă în calitate de marfă.
Însă spre deosebire de alte forme juridice de contract care sunt
prevăzute de legislaţia civilă trebuie de menţionat că
salariaţii îşi garantează preţul minimal nu a muncii
ci a capacităţii de a munci.
Evidenţierea trăsăturilor caracteristice ale contractului
colectiv vor contribui la o mai bună operare cu noţiunea contractului
colectiv de muncă pe timpul elaborării, precum şi al negocierii.
Contractul colectiv de muncă este un contract la care s-a ajuns prin
procesul de negociere colectivă şi are o aplicare generală,
adică se aplică tuturor angajaţilor şi patronilor dintr-un
teritoriu dat şi /sau dintr-o anumită sferă de activitate, fie
că sunt sau nu membri ai organizaţiilor contractuale sau
organizaţiilor reprezentative.
 Trăsăturile
caracteristice ale contractului colectiv de muncă
(nivel de întreprindere)
· se încheie numai între două părţi
şi anume între patronat şi salariaţi, prin
reprezentanţii lor aleşi, de regulă, sindicat;
· se încheie numai în formă scrisă;
· este reglementat printr-o lege specială şi anume
Legea privind contractul colectiv de muncă;
· produce efecte pentru toţi salariaţii de la
întreprindere indiferent de data angajării lor sau dacă sunt
sau nu sunt membri de sindicat;
· condiţiile încetării contractului colectiv
de muncă sunt limitate: hotărăsc părţile, expirarea
termenului, dizolvarea sau falimentarea întreprinderii;
· se încheie pe o perioadă determinată, dar nu
mai mică de un an;
· la expirarea termenului de aplicare părţile pot
hotărî prelungirea acestuia în condiţiile în care a
fost încheiat sau în alte condiţii ce vor fi convenite;
· noul contract colectiv de muncă nu poate include clauze
care ar conduce la înrăutăţirea condiţiilor de
muncă faţă de contractul colectiv de muncă precedent;
· este valabil numai după înregistrarea lui la
oficiul forţei de muncă;
· caracterul obligatoriu este garantat de Constituţia R.
M. (p. 4 art. 43.)
Funcţiile de bază ale contractului colectiv de muncă
· reprezintă instrumentul juridic prin care se stabilesc
drepturile şi obligaţiile reciproce ale părţilor în
promovarea unor relaţii de muncă echitabile, de natură să
asigure protecţia socială a salariaţilor, diminuarea sau
excluderea conflictelor colective de muncă, declanşarea grevelor.
· Orientează eforturile părţilor contractante
spre ridicarea nivelului calitativ al procesului de organizare a
producţiei şi a muncii.
· stimulează măsurile necesare pentru
îmbunătăţirea continuă a condiţiilor de
muncă şi sociale ale salariaţilor.
· asigură participarea salariaţilor la dezbaterea
şi soluţionarea problemelor majore ale întreprinderii legate
de procesul de muncă.
1.4 Tipurile (nivelurile) contractelor colective de muncă
Conform art. 4 din Legea privind contractul colectiv de muncă,
contractele de muncă se pot încheia la nivelul:
1. unităţilor;
Se încheie între patron (administraţie) şi
salariaţi (colectivul de muncă.
2. grupurilor de unităţi din una sau aceeaşi ramură sau
din ramuri diferite (teritoriale, municipale);
Se încheie între trei subiecte – patroni, sindicate şi
organele administraţiei publice (primăriile, comitetele executive
raionale ).
3. ramurilor economiei naţionale;
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15
|
