şi păstrare la Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi
Familiei.
Contractele colective de muncă numite mai sus intră în
vigoare din ziua înregistrării acestora.
Contractul colectiv de muncă la nivel naţional nu se
înregistrează şi intră în vigoare din ziua
semnării lui de către părţi.
3.4 NEGOCIERI COLECTIVE (ASPECT INTERNAŢIONAL)
In ultimii zece ani pe plan politic in lume au avut loc schimbări
evidente care au generat modificări radicale in legislaţia si
practica multor state. Un exemplu elocvent este tendinţa de stabilire a
unei economii de piaţa in tarile Europei Centrale si de Est. Dar
evoluţia nu s-a limitat numai la Europa, ci a cuprins si multe alte tari
din Africa, America Latina si Asia, care de asemenea au ales calea
pluralismului politic si sindical. Pentru Organizaţia Internaţionala
a Muncii (O I M), precum si pentru normele internaţionale de munca toate
acestea au avut consecinţe intr-un triplu sens. In primul rând, a
avut loc o creştere rapida a numărului de state-membre - de la 150 in
1983 pana la 170 in ianuarie 1994. In al doilea rând, s-a mărit
numărul convenţiilor ratificate. Şi, în al treilea
rând unele probleme care se refera la îndeplinirea regulamentelor
actelor referitoarea la drepturile omului au fost soluţionate sau se afla
pe calea soluţionării.
Art. 4 al Convenţiei nr. 98 (adoptata in 1994 - Convenţia privind
dreptul la organizare şi la introducerea negocierilor colective) prevede
ca "acolo unde este necesar, in conformitate cu condiţiile statului, se
iau masuri de încurajare si de contribuire la o dezvoltare intensiva,
precum si folosirea procedurii introducerii negocierilor pe baza benevola intre
patron sau organizaţia patronului, pe de o parte, si organizaţia
muncitorilor, pe de alta parte, cu scopul reglementarii condiţiilor de
munca pe calea încheierii contractelor colective". Aceasta teza
conţine doua elemente importante:
- acţiunile organelor puterii de stat in vederea sprijinirii
negocierilor colective;
- subînţelegerea autonoma a părţilor.
Intr-un plan mai Comitetul îşi exprima îngrijorarea in
legătură cu doua tendinţe care au loc, in special, in statele
industrial dezvoltate, care exercita o influenta negativa asupra drepturilor
colective si, respectiv, asupra negocierilor colective.
In primul rând, in anumite state nu demult a apărut
tendinţa că în legislaţia pe problemele cu privire la
împrumut sa se dea prioritate drepturilor individuale înaintea
celor colective. În al doilea rând, cu toate ca aceasta deseori
este dedicata de motive obiective, schimbărilor structurale sunt folosite
pentru slabilirea rolului sindicatelor, daca autorităţile nu iau
masurile necesare. In special, aceasta problema poate apărea intr-un
sector de stat unde privatizarea duce la destrămarea grupurilor ce poarta
negocierile si, respectiv, la dizolvarea negocierilor colective.
In unele state legislaţia prevede ca numai sindicatele care sunt
înregistrate pot fi recunoscute in calitate de partener la negocieri. Dar
daca si condiţiile înregistrării sînt deosebit de dure,
atunci evoluţia procesului negocierilor colective se poate reduce la zero.
Recunoaşterea unui sau a mai multor organe sindicale in calitate de
partener la negocierile colective duce la apariţia problemei despre
reprezentativitatea lor. In timpul discuţiilor asupra Convenţiei nr.
98 Conferinţa Internaţionala a Muncii a atras asupra acestei
probleme. In continuare punctul 5 al art. 3 din Statutul Organizaţiei
Internaţionale a Muncii stabileşte concepţia organizaţiilor
reprezentative. Astfel, faptul ca legislaţia recunoaşte
organizaţiile sindicale drept mai reprezentative fata de celelalte
organizaţii nu constituie un motiv pentru critica. Insa aceasta
diferenţiere nu trebuie sa duca la faptul ca organizaţiile cele mai
reprezentative sa fie totodată si cele mai privilegiate.
Sânt state unde legislaţia prevede ca muncitorii pot fi
reprezentanţi nu numai de un organ sindical, dar de mai multe, chiar daca
negocierile au loc la nivel de întreprindere. Reprezentativitatea poate
fi stabilita după numărul de membri ai organului sindical sau pe
calea alegerii secrete, ca de exemplu in Alger, Grecia, Costa Rica, Venezuela,
Pakistan.
Dispoziţiile care reglementează problema recunoaşterii
organelor sindicale sînt strâns legate si de obligaţia lor de
a purta negocieri, care in legislaţia multor state devin obligaţii
ale părţilor de a negocia în mod conştiincios, de a
respecta aceste cerinţe, iar consecinţele sînt apreciate de
organele juridice speciale. In unele state legislaţia prevede
sancţiuni împotriva întreprinzătorilor care refuza sa
recunoască organele sindicale reprezentative si o astfel de atitudine
uneori este considerata ca practica de munca necinstita. Astfel de
dispoziţii conţin legislaţiile din Spania, Canada, Japonia.
Un şir de state prevăd formarea de organe bazate pe egalitate , in
limitele cărora trebuie încheiate sau de obicei se încheie
contractele colective. Când condiţiile stabilite de legislaţie
pentru participarea in aceste organe sînt de aşa natura,
încât ele exclud prezenta sindicatelor ca fiind cele mai
reprezentative in ramura sa, atunci are loc o încălcare a
principiilor prevăzute in Convenţie. Comitetul considera ca în
situaţia data criteriile care sînt stabilite de lege trebuie sa dea
posibilitate acestor organizaţii sa participe la negocierile colective.
Legislaţia altor state prevede formarea instituţiilor specializate,
permanente, al căror scop este acordarea de sprijin negocierilor colective
prin intermediul examinării problemelor generale, stabilirea regulilor de
conduita si acordarea de consultări părţilor pentru a le ajuta
in soluţionarea problemelor concrete cu care ele se pot confrunta. Sarcina
de baza a acestor instituţii, cu toate ca nu întotdeauna ea este
unica - sprijinirea negocierilor colective.
Pentru facilitatea desfăşurării negocierilor colective
sînt stabilite diferite proceduri si reguli practice: intermedierea,
concilierea obligatorie, forţată şi benevolă, interzicerea
anumitor acţiuni care pot crea piedici la programarea negocierilor
colective.
Recomandarea nr. 163 care este o anexa la convenţia din 1998 cu privire
la negocierile colective enumera un şir de mijloace concrete, care pot fi
utilizate in timpul negocierilor colective.
Principiul negocierilor benevole ale contractelor colective si autonomia
părţilor la negociere constituie al doilea element important al art.
4 din Convenţia nr. 98 Mecanismul existent trebuie sa fie astfel
încât sa amelioreze procesul negocierilor dintre părţi,
sa dea posibilitatea să se ajungă la o înţelegere liber si
independent.
Dar si in aceasta situaţie apare un şir de dificultăţi ca
: excluderea anumitor probleme din sfera negocierilor, încheierea
contractelor colective cu condiţia încuviinţării
prealabile de către organele administrative sau bugetare, respectarea
criteriilor stabilite de lege, în special în ceea ce priveşte:
salariul, stabilirea unilaterala a condiţiilor de munca.
Ca organele puterii de stat nu pot crea un mecanism de încurajare a
părţilor in timpul desfăşurării negocierilor
colective, luând cunoştinţa de politica guvernului in domeniul
social-economic si al apărării intereselor colective.
Dreptul la negocierile colective trebuie sa fie acordat si federaţiilor
si confederaţiilor, orice limitare in acest sens duce la suspendarea
dezvoltării relaţiilor de muncă, şi în special nu
permite organizaţiilor care nu au mijloace suficiente sa primească
ajutor de la organizaţiile de alt rang, care, in principiu, dispun de un
personal cu mult mai pregătit, de fonduri si experienţa in vederea
desfăşurării negocierilor colective.
In unele state caracterul si cercul problemelor ce constituie obiectul
negocierilor sînt reglementate de lege care ori accepta dezbaterea
problemelor concrete pentru a asigura ajungerea la soluţionarea
chestiunilor importante de înseşi părţile care
îşi ating scopurile lor, ori interzic discutarea problemelor
concrete pe motiv ca acestea lezează interesele generale sau de politica
generala. Insa sînt state care stabilesc cercul de probleme ce trebuie
reglementate de organele de legislative. Comitetul considera, ca aceste masuri
adoptate de organele de stat, intr-o ordine unilaterala pentru a limita cercul
de probleme concrete, deseori este incompatibil cu Convenţia, iar
discutarea tripartita cu scopul elaborării principiilor negocierilor
colective pe baza benevola sînt considerate drept mijloace favorabile de
ieşire din situaţia data.
In unele state legislaţia prevede ca contractele colective trebuie sa
fie aprobate de un organ administrativ competent in domeniul muncii pana la
intrarea lor in vigoare.
Lăsarea in seama organelor puterii de stat aprobarea contractelor
colective de munca vine in contradicţie cu principiul negocierilor
colective, dar aceasta nu înseamnă că organele puterii de stat
pot de asemenea să prevadă procedura care ar permite in anumite
cazuri sa atenţioneze părţile asupra intereselor
societăţii. Insa la examinarea viitoarelor contracte prioritate
întotdeauna se va da metodei de convingere, si nu celei de
constrângere.
Alta problema des întâlnită tine de legislaţia care
prevede si reglementează arbitrajul forţat in momentul eşecului
negocierilor colective. Problema reala apare in practica in acele situaţii
când are loc arbitrajul forţat la iniţiativa unui organ al
puterii de stat din iniţiativa proprie sau la rugămintea unei
părţi.
In ceea ce priveşte arbitrajul impus de organul puterii la
rugămintea uneia dintre părţi, atunci Comitetul considera ca in
general aceasta contravine principiului negocierilor benevole a contractelor
colective prevăzut in Convenţia nr. 98 si astfel vine in
contradicţie cu principiul autonomiei părţilor la negocieri.
Iar in cazul arbitrajului impus de organul puterii de stat din propria
iniţiativa, Comitetul considera ca este greu a îmbină aceasta
intervenţie cu principiul caracterului benevol al negocierilor stabilit de
art. 4 al Convenţiei nr. 98. insa trebuie recunoscut faptul ca in procesul
negocierilor se stabileşte o anumita perioada, când după
îndelungate si zadarnice dezbateri, amestecul puterii de stat poate fi
recunoscut binevenit, daca este evident ca membrii negocierilor nu pot sa
iasă din aceasta situaţie fără vreo iniţiativa din
partea acestei puteri.
După părerea Comitetului, ar fi de dorit ca părţile,
pentru purtarea negocierilor colective pa parcursul unei perioade de timp
îndelungate, sa accepte ajutorul unei părţi independente
(intermediar, organ de conciliere) si a unor proceduri stabilite cu un anumit
scop: de a facilita procesul de negocieri.
Introducerea negocierilor in sfera serviciului public are hotărâri
deosebite care in diferite state se afla la diferite niveluri. In conformitate
cu tradiţiile juridice şi chiar social-culturale, statutul
funcţionarilor publici este incompatibil cu concepţia negocierilor
Страницы: 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15
|